O plimbare prin parc

Am pasit pe aleea pietruita din parc.Inima imi era pe punctul de a-mi iesi din piept.
      -Haide sa ne asezam pe o banca,zise Sorin.Il auzeam infundat.Tot ceea ce imi rasuna in urechi erau bataile inimii mele.
       -Ok.i-am raspuns eu intr-un sfarsit.Sorin o lua inainte si ocupa loc pe una din  bancile din adancul parcului.Isi intinse mainile pe marginea bancutei si isi lasa capul pe spate,inchizandu-si ochii cei caprui.Cu pasi timizi l-am urmat,asezandu-ma langa el,pe banca.
        -Deci...spuse el ridicandu-si capul si deschizandu-si ochii,de unde o cunosti pe Amalia?
        „Amalia,da,Amalia.Unde am cunoscut-o?”Nu mai eram in stare sa ii raspund,asta era clar,dar dupa aproape un minut de gandire i-am zis:
          -Ne-am intalnit prima oara la scoala...Voi unde v-ati cunoscut?am dat eu repede sa il intreb.
          -Poi,aici,zise el schitand un zambet timid.Ma privea curios.Am zambit si eu incercand sa ii evit privirea.Cand ne-am  ridicat ochii am dat de Amalia.Era pe partea cealalta a aleei pietruite.Ne privea cu o oarecare ura .Simteam cum in acel moment as fi  facut orice doar sa dispar de acolo.Inima nu imi mai batea atat de tare.Parea ca acum vroia sa se opreasca.Amalia mai statu cateva secunde sa ne priveasca apoi se intoarse si isi continua drumul catre iesirea din parc...Inima imi incepu din nou sa bata,dar oare pentru cat timp de acum incolo?

Un blog care iti „imbraca” ziua in fericire.

Welcome to my world: A walk to remember October: Questa settimana sono stata al piu' grande outlet di Italia: Serravalle! Avevo visto da Pinko una pelliccia smanicata,usata in un modo molto...

...Smile...

Le multumesc primelor 2 „Persoane Interesate ”de blogul meu.Le multumesc pentru ca mi-au daruit un zambet si un motiv sa pastrez aceasta zi in inima mea.Multumesc foarte mult inca o data si va urez bafta cu blogurile voastre.

♥♥Sorin♥♥

   Orizontul era unul intunecat.Norii impanzisera cerul cel lipsit de soare...Soarele care odinioara ,mie si Amaliei ne mangaia chipurile.Razele sale se jucau prin parul ei lung.Si acum...ce mai era de facut oare?Ne certasem din cauza lui,a lui Sorin.Si cand ii pronuntam numele ma treceau mii de fiori.Uitam de frigul de afara,de lacrimile Amaliei,de tot ce mai era in jurul meu.Si imi apareau in minte numai ochii lui cei caprui si calzi.Si in timp ce aceste ganduri imi invadau mintea nu imi puteam lua gandul de la Amalia.„Cum am putut sa o las acolo?”Mergeam cu pasi grabiti catre nicaieri.Si parca imi doream sa ma intorc la Amalia.Paseam apasat trotuarul ud cu privirea-n pamant.La un moment dat m-am lovit de ceva.Am facut un pas inapoi si mi-am ridicat ochii.Cu ei am dat de un chip pe care l-as fi privit zile intregi fara sa ma plictisesc.Da!Era chiiar Sorin.Imi zambea timid pentru prima oara.
              -Buna!imi spuse el surazand.Ce faci aici?Nu v-am lasat la scoala?
              -Mmm..ba da,ii spun  eu fastacindu-ma.Dar m-am certat cu Amalia si..in fine.
          Sorin era un baiat cum rar gaseai.Era cu adevarat o minune ca gasisem pe cineva care sa fie ca el.Ochii lui inca ma fascinau.Incercam sa nu pastrez contactul vizual cu el.
               -Pai...imi pare rau.Daca tot te plimbai,haide cu mine,sa ne plimbam...zise el zambind timid.Eu ma blocasem.Nu stiam daca imi imaginam ceea ce spusese sau daca era real.
               -Bine...acuma....daca vrei si tu...nu e obligatoriu...se justifica el imediat ce isi dadu seama ca eu ramasesem fara cuvinte.
               -Da...ii spun eu.Si pornim amandoi catre un  orizont mai senin decat mi-as fi imaginat vreodata.

Un blog pur si simplu S-U-P-E-R-B.

Fata care aduce ploaia: Jurnal:: Jurnalul ei: Sambata seara mi s-a parut ca se purta ciudat. Facusem planuri sa mergem la un bar ca sa bem ceva. Fusesem la cumparaturi cu ...

Publicitate...

Alexutsaa: Si inocenta dispare ♥..[ part. I]: Azvarlise cu dispret din mers minicartela de la apartamentul ei.Receptionnerul o...

Publicitate unui blog care pe mine m-a facut sa zambessc!O idee cu totul si cu totul originala;)

Cum cuceresti o fata: Cum cuceresti o fata in ziua de azi: Acum ca moda e pe primu loc, fetele isi fac o prima impresie despre tine la modul cum esti imbracat, aranjat si nu numai, chiar si freza ...

***The Black Lady***[Amalia Part.II.]

Stateam pur si simplu acolo si o priveam pe Amalia cum plangea.Si oarecum o parte din mine imi spunea sa o imbratisez si sa ii spun ca totul va fi bine ,in schimb cealalta parte din mine nu mai vroia sa o minta...sau poate nu vroia sa se opreasca din plans?Nu stiu!Eram atat de confuza...si totusi incercam sa privesc dincolo de lacrimile care ii curgeau siroaie pe obraji.Oare chiar veneau din suflet sau ....Nu!Nu mintea.In interior,dincolo de lacrimile cele reci se ascundea o persoana neagra...una cu care refuzam sa accept ca o cunosteam sau ca eram prietene.
 O doamna neagra locuia inauntrul Amlaiei si nu o lasa sa fie ea insasi...sau poate Amalia o lasa sa ii locuiasca in sufletul ei...sau poate....Amalia era acea doamna neagra?Simteam ca trebuie sa iau o pauza si sa ii las pe toti ceilalti in urma.Mi-am luat ghiozdanul lasand-o pe Amalia cu ochii umezi fara macar sa privesc inapoi.Am coborat treptele din fata scolii si mi-am indreptat pasii spre orizont.Acum simteam cum o doamna neagra punea stapanire pe sufletul meu...

Primele lacrimi ale Amaliei...[Amalia Part.I]

1.            Amalia intra in clasa inaintea mea.Nu intelegeam daca era sau nu suparata pe mine.Intotdeauna fusese o persoana dificila dar totodata intelegatoare cu toti din jurul ei.Oarecum ma simteam datoare in fata ei.Ma sprijinise dfe atatea ori cand avusesem o problema.Ma revansam de fiecare data cand aveam ocazia dar de fiecare data simteam ca nu era de ajuns.Si acum?Ce era de facut?Mda...eu evident trebuia sa ma duc la ea si sa discutam despre ceea ce se intamplase mai devreme.Fac un pas catre banca ei dar ceva ma trage inapoi.Un gand ratacit ma readuce la conteplarea de mai devreme pe care Amalia o intrerupse.La o adica :de ce era ea suparata pe mine?Nu avea nici un motiv.Dar nu mai apuc sa meditez asupra celor intamplate caci clopotelul suna si eu  ma asez repede in banca mea.Profesorul intarzie sa apara.Imi impreuneaz mainile pe banca si imi plec capul pe cartea de mate.Ce se intamplase cu Amalia?Incercam din rasputeri sa ma gandesc cum sa imi rezolv problem acu Amalia dar tot ce imi venea in minte era privirea lui si acei ochi calzi care ar fi facut soarele sa zambeasca pana si in cea mai friguroasa zi de iarna.Amalia nici macar nu se uita la mine.M-am ridicat din banca si m-am dus direct la ea.

        -Ce ai?am intrebat-o eu pe un ton usor incordat.
        -Ce am?Ce am?!imi zis ea ridicand usor tonul.stateam sprijinita de banca ei prind-o direct in ochi.Se pare ac de aceasta data o simpla privire care sa imi exprime parerea de rau nu avea sa clarifice situatia dintre noi.Ochii ei negrii ma priveau cum nu o mai facusera inainte.Simteam....ca ma ura.Mi-am luat mainile de pe banca ei si m-am intors cu spatele cu gandul sa ma intorc la banca mea.Ea s-a ridicat in picioare.
         -Nici macar nu-ti pasa!imi reprosa ea.
         -Nu stiu despre ce vorbesti,Amalia!ii spun eu privind-o din nou in ochi.
         -Tu ai impresia ca orice baiat vezi va fi al tau?
         -De fapt acre este problema ta?Amalia!Ne certam cumva din cauza lui...?
         -Sorin...da,numele lui este Sorin.imi zise ea coborandu-si glasul.Din cei doi ochi semanand a margele incepura sa cada lacrimi reci si grele.Si in acel moment am vazut-o pentru prima oara pe Amalia plangand...

Only him....

      

        -Buna...``Da,am spus-o``si inima imi tresalta de bucurie.Parca eram un copil.Si pentru prima oara am simtit ca as fi facut orice , oricand pentru el.Nici macar nu imi pasa daca ar fi facut la fel sau nu.Eram egoista.Nu ma puteam oprii din a-l privii.Parea ca Amalia disparuse...plecase.Undeva de unde s-ar mai intoarce niciodata.Deschid ochii de-a binelea.Amalia este tot acolo unde era si acum doua-trei minute.Cine mai tine cont de timp?!Simteam ca eram de neinvins...

          -Vii?aceasta era voceea Amaliei.Vorbea de ceva timp dar eu eram mult prea  absorbita de el ca sa o ascult.Vii?In acel moment m-am trezit.El era inca langa mine iar Amalia ma privea neabdatoare asteptand raspunsul meu care intarzia sa apara.

          -Ce?Mmmm,....da,da...nu stiam ce ma intrebase sau de cate ori repetase intrebarea.In orice caz...

Amalia

          -Bun!Atunci....hai sa mergem.I-am urmat.Nu imi puteam da seama unde mergeam. Dupa ce am trecut de cateva strazi am inceput sa inteleg.Mergeam spre scoala.„Oare el de ce vine?”imi puneam singura intrebarea in speranta ca ceilalti o vor auzi si imi vor raspunde.Amalia era cea mai relaxata.Mergea cu mainile in buzunarele de la hanoracul gri pe care il purta.Parea ca inspira cu placere aerul rece pe care putini il puteau suporta.Era o fata ca toate celelalte:ingrijorata de cel mai mic cos iesit pe frunte si care avea grija ca de fiecare data cand iesea din casa sa aiba manichiura perfecta si sa nu uite sa se dea cu parfumul de liliac pe care il adoram cu totii.O iubeam.Imi era ca o sora(sora pe care nu am avut-o niciodata dar pe care mi-am dorit-o dintotdeauna din toata inima).
            -Deci...ne vedem cand iesi....oki?

            -Bine!Vorbim.paaa!
            -Paaa!!!strigaram amandoua in acelas timp.Ajunsesem deja la gardul scolii.El se indeparta.Ciudat.Acum inima imi batea din nou normal.Sangele isi facea iarasi loc prin vene.
            -Ok!Trezeste-te frumoasa adormita!E clar ca il placi.Imi intrerupse Amalia meditatia.
            -Asa!Si?ii spun eu de-a dreptul iritata.
            -I-ati gandul, printesa!!!!Cu el n-o sa-ti iasa scamatoriile.El e...e altfel,zise ea expirand aerul rece si privind soarele care ne zambea din cand in cand de dupa vreun nor cenusiu...Si spunand acestea imi intoarse spatele si porni inaintea mea spre poarta scolii....
             O simteam cum zambea....zambea doar pentru ca ma lasase acolo singura sau poate pentru ca avusese curajul sa imi spuna ceea ce gandea?Eram putin uimita.Amalia nu imi vorbise asa niciodata.Poate de-asta zambea.Se simtea usurata.Dar....Eu stateam si o priveam din spate cu ochii fixati pe acel par lung si inhalandu-i parfumul de liliac care deseori imi ramasese impregnat  in haine.Parfumul viselor de vara.....parfumul Amaliei.....

In Love Again

.........Deja nu il mai vazusem de ceva timp.Orele treceau mai greu imi pareau ani.Ma concentram din ce in ce mai greu si nu eram atenta la ceea ce faceam.Si,...da.Da,recunosc ca probabil ma indragostisem.Numai pe el il aveam in gand desi nu il mai vazusem vreodata.Nu il cunosteam si totusi eram absolut sigura ca era perfect,ca om,ca persoana.Imi era pur si simplu imposibil sa gasesc vreun defect acelor ochi caprui care pareau atat de inocenti.Ma gandeam doar la el.Si la faptul ca il vazusem o singura data avand impresia ca o singura privire imi va fi de ajuns pentru toata viata.Credeam pe atunci in Eternitate.Pe atunci mai credeam si in Dragoste la prima vedere,in happy end-uri si in multe alte lucruri pe care acum vantul mi le soptea  la ureche.Ploua.Stau la fereastra si incerc sa numar picaturile de ploaie.Renunt.La geam imi poposesc mii de lacrimi ceresti.Si parca norii se strangeau doar pentru a necaji Soarele.Eram fericita.Oare de ce?Inima imi tresalta de bucurie.Era un sentiment cu totul si cu totul necunoscut.
        -Ce e asta?Sangele nu mai avea loc prin vene.Simteam ca inima vroia sa iasa din piept.Telefonul....am un mesaj:de la Amalia...cea mai buna prietena.Vrea sa ne intalnim inainte sa mergem la scoala.„Te astept in 15 minute la coltul strazii.Sa vii!”.Ce-o mai vrea?Ma ridic alene din fata ferestrei unde deseori ma confesam norilor incruntati.Ma imbrac repede si cobor treptele.La ora stabilita Amalia era ,exact asa cum ma asteptam,la locul respectiv.Mai era cu o persoana dar nu m-am uitat atent.Picaturile erau din ce in ce mai mari si o ceata foarte deasa se lasa peste oras.Ma apropiam cu pasi repezi de cele doua siluete negre.
        -Sper ca ai un motiv bun de m-ai chemat aici pe timpul asta.Tu vezi cum este afara?Ploua cu galeata.Ajunsesem langa ea si inca stateam cu ochii in jos aparandu-mi fata de vantul nemilos.Mi-am ridicat privirea din pamant iar ceea ce mi-au zarit ochii era ...ceva sublim.Era chiar,chiar .....el.Si acum ce imi mai ramanea de facut?Impietrisem in timp ce el imi zambea usor.Il priveam cu ochi de sticla.Ochii lui insa erau asa de calzi!
        -Buna....

Prima intalnire cu el...

 O noapte innorata si  de noiembrie...Ma grabesc cu disperare sa ajung acasa.Strazile umezi de lacrimile Cerului pastreaza amintirile unor vremuri apuse.Vantul bate mai puternic ca niciodata si parca imi sopteste la ureche:„Vine.......vine.....”.Iritata,ma uit in spate si nu vad pe nimeni.De ceva timp ma simteam urmarita.Si poate nu de o persoana anume pe cat ma simteam constransa de propria-mi constiinta.Incepusem sa iau hotarari cu inima si nu cu ratiunea.Si deseori ma intrebam de ce.Era una dintre acele nopti melancolice in care ai vrea sa stai in fata calculatorului/televizorului si sa te relaxezi.Ei bine nu si pentru mine.Fusesem la aniversarea unei prietene si acum ma intorceam acasa.Ignor vantul care imi trece prin par.Ma intorc si imi continui drumul catre casa.Acelasi drum pe care il cunosteam atat de bine dar pe care ma pierdeam tot mai des simtind ca imi lipseau atatea incat nici nu imi mai pasa de ceea ce aveam....Intunericul de nedescris ma facea sa calc din cand in cand stramb.De pe o straduta latularnica se auzira niste pasi...in fuga iesi un baiat alergand.Se ciocni de mine...si de-ndata ce privirile noastre se intalnira amandoi am inceput sa zambim...Aceea a fost prima mea intalnire cu el.Din acel moment am simtit cu desavarsire ca nu imi mai lipsea nimic.