O noapte innorata si de noiembrie...Ma grabesc cu disperare sa ajung acasa.Strazile umezi de lacrimile Cerului pastreaza amintirile unor vremuri apuse.Vantul bate mai puternic ca niciodata si parca imi sopteste la ureche:„Vine.......vine.....”.Iritata,ma uit in spate si nu vad pe nimeni.De ceva timp ma simteam urmarita.Si poate nu de o persoana anume pe cat ma simteam constransa de propria-mi constiinta.Incepusem sa iau hotarari cu inima si nu cu ratiunea.Si deseori ma intrebam de ce.Era una dintre acele nopti melancolice in care ai vrea sa stai in fata calculatorului/televizorului si sa te relaxezi.Ei bine nu si pentru mine.Fusesem la aniversarea unei prietene si acum ma intorceam acasa.Ignor vantul care imi trece prin par.Ma intorc si imi continui drumul catre casa.Acelasi drum pe care il cunosteam atat de bine dar pe care ma pierdeam tot mai des simtind ca imi lipseau atatea incat nici nu imi mai pasa de ceea ce aveam....Intunericul de nedescris ma facea sa calc din cand in cand stramb.De pe o straduta latularnica se auzira niste pasi...in fuga iesi un baiat alergand.Se ciocni de mine...si de-ndata ce privirile noastre se intalnira amandoi am inceput sa zambim...Aceea a fost prima mea intalnire cu el.Din acel moment am simtit cu desavarsire ca nu imi mai lipsea nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu