Stateam pur si simplu acolo si o priveam pe Amalia cum plangea.Si oarecum o parte din mine imi spunea sa o imbratisez si sa ii spun ca totul va fi bine ,in schimb cealalta parte din mine nu mai vroia sa o minta...sau poate nu vroia sa se opreasca din plans?Nu stiu!Eram atat de confuza...si totusi incercam sa privesc dincolo de lacrimile care ii curgeau siroaie pe obraji.Oare chiar veneau din suflet sau ....Nu!Nu mintea.In interior,dincolo de lacrimile cele reci se ascundea o persoana neagra...una cu care refuzam sa accept ca o cunosteam sau ca eram prietene.
O doamna neagra locuia inauntrul Amlaiei si nu o lasa sa fie ea insasi...sau poate Amalia o lasa sa ii locuiasca in sufletul ei...sau poate....Amalia era acea doamna neagra?Simteam ca trebuie sa iau o pauza si sa ii las pe toti ceilalti in urma.Mi-am luat ghiozdanul lasand-o pe Amalia cu ochii umezi fara macar sa privesc inapoi.Am coborat treptele din fata scolii si mi-am indreptat pasii spre orizont.Acum simteam cum o doamna neagra punea stapanire pe sufletul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu