Only him....

      

        -Buna...``Da,am spus-o``si inima imi tresalta de bucurie.Parca eram un copil.Si pentru prima oara am simtit ca as fi facut orice , oricand pentru el.Nici macar nu imi pasa daca ar fi facut la fel sau nu.Eram egoista.Nu ma puteam oprii din a-l privii.Parea ca Amalia disparuse...plecase.Undeva de unde s-ar mai intoarce niciodata.Deschid ochii de-a binelea.Amalia este tot acolo unde era si acum doua-trei minute.Cine mai tine cont de timp?!Simteam ca eram de neinvins...

          -Vii?aceasta era voceea Amaliei.Vorbea de ceva timp dar eu eram mult prea  absorbita de el ca sa o ascult.Vii?In acel moment m-am trezit.El era inca langa mine iar Amalia ma privea neabdatoare asteptand raspunsul meu care intarzia sa apara.

          -Ce?Mmmm,....da,da...nu stiam ce ma intrebase sau de cate ori repetase intrebarea.In orice caz...

Amalia

          -Bun!Atunci....hai sa mergem.I-am urmat.Nu imi puteam da seama unde mergeam. Dupa ce am trecut de cateva strazi am inceput sa inteleg.Mergeam spre scoala.„Oare el de ce vine?”imi puneam singura intrebarea in speranta ca ceilalti o vor auzi si imi vor raspunde.Amalia era cea mai relaxata.Mergea cu mainile in buzunarele de la hanoracul gri pe care il purta.Parea ca inspira cu placere aerul rece pe care putini il puteau suporta.Era o fata ca toate celelalte:ingrijorata de cel mai mic cos iesit pe frunte si care avea grija ca de fiecare data cand iesea din casa sa aiba manichiura perfecta si sa nu uite sa se dea cu parfumul de liliac pe care il adoram cu totii.O iubeam.Imi era ca o sora(sora pe care nu am avut-o niciodata dar pe care mi-am dorit-o dintotdeauna din toata inima).
            -Deci...ne vedem cand iesi....oki?

            -Bine!Vorbim.paaa!
            -Paaa!!!strigaram amandoua in acelas timp.Ajunsesem deja la gardul scolii.El se indeparta.Ciudat.Acum inima imi batea din nou normal.Sangele isi facea iarasi loc prin vene.
            -Ok!Trezeste-te frumoasa adormita!E clar ca il placi.Imi intrerupse Amalia meditatia.
            -Asa!Si?ii spun eu de-a dreptul iritata.
            -I-ati gandul, printesa!!!!Cu el n-o sa-ti iasa scamatoriile.El e...e altfel,zise ea expirand aerul rece si privind soarele care ne zambea din cand in cand de dupa vreun nor cenusiu...Si spunand acestea imi intoarse spatele si porni inaintea mea spre poarta scolii....
             O simteam cum zambea....zambea doar pentru ca ma lasase acolo singura sau poate pentru ca avusese curajul sa imi spuna ceea ce gandea?Eram putin uimita.Amalia nu imi vorbise asa niciodata.Poate de-asta zambea.Se simtea usurata.Dar....Eu stateam si o priveam din spate cu ochii fixati pe acel par lung si inhalandu-i parfumul de liliac care deseori imi ramasese impregnat  in haine.Parfumul viselor de vara.....parfumul Amaliei.....